Postări

Se afișează postări cu eticheta Transnistria

Jurnal de week-end: Cetatea Tighina şi Transnistria!

Imagine
Vineri am lăsat baltă practica, calculatoarele şi internetul şi am mers la fotbal. Aveam meci la Bender, sau Tighina. Nu am mai fost prin acele părţi de un an şi ceva. Eram curios, oare cum ar arăta bucata asta disputată. Am trecut ca prin unt prin vama de la Tighina. Foarte atenţi, liniştiţi şi chiar drăguţi transnistrenii. Cred că e o iluzie, sau mai exact o întâmplare. Oare ce-o fi cu ei. De obicei multe întrebări, verificări, liste, documente. Acum, nimic. Ciudat... În rest aceeaşi imagine de Transnistria: lume puţină, rămăşiţe sovietice peste tot, rusă multă şi priviri grele. Parcă acum mi s-a părut mult mai săracă. Faţă de Chişinău arată cam trist. M-au uimit preţurile la alimente, cam cu 30% mai ieftin ca la noi. Nu am mai văzut răutatea şi dispreţul acestora faţă de orice vine din dreapta Nistrului. Acelaşi lucru l-am remarcat şi sâmbătă când am fost la Tiraspol de această dată. După aceste relative "surprize" mi-am adus aminte de tovărăşul şi reîntregirea ţării. Nici

Moldova, Transnistria si iar Moldova

Cred că mulţi au văzut documentarul BBC despre scumpa noastră ţărişoară...Eu abia l-am descoperit, deşi am auzit de această producţie mai demult...Şi eram tare curios...Dedic postul celor ca şi mine... Vedeţi mai jos prima parte...Aici apare şi profa noastră, Liliana Viţu :) iată şi partea a doua: şi partea a treia... Concluzie: Merită văzut...Mi-a plăcut...

Un articol de-al meu mai vechi: 020403-Tiraspol Mld-Ned 1-2, min. -5 Intonarea Imnului RM

Imagine
O zi de aprile foarte frumoasă cu mult soare, un vânt plăcut de primăvară şi un lung drum până la Tiraspol, bârlogul lui smirnov, Mărăcuţă, Şevţov sau Antiufeev, nu ştiu cum să-i zic: doi în unul sau unul în doi. Eram să uit, Tiraspolul e şi „casa” Sheriff-ului. Avem ceva de văzut: Moldova –Olanda, meci frumos şi interesant, dar mai degrabă de văzut pe van Nisterlooy, Davids, de Boer, Kluivert & Co. Bineînţeles sunt curios să văd tot atât de lăudata bază sportivă a FC Shriff! Ce înseamnă de fapt Sheriff? Mai mult decât un club de fotal, e o mare afacere, o mare spălătură de bani, o încercare de legitimare pe plan sportiv a unui regim corupt, separatist. Sheriff=Oleg Smirnov (fiul lui Igor) + Guşan (fostul sherif, pardon, şef a poliţiei din Tiraspol). Care e şeriful totuşi? Cred că al doilea, DEX-ul oferă o explicaţie: Şerif- guvernator sau şef de comunitate religioasă în unele ţări musulmane. Dacă nu luăm în seamă religia, de la sine înţeles că pentru „sheriffi” nu există vreun Dum