Istoria unui liceu teoretic prin memoria scurta a subsemnatului...
A fost mai ieri, intr-o sambata frumoasa de februarie... De fapt e prima sambata a acestei reci luni...Si era la Ungheni si va fi tot acolo... La un liceu frumos si prestigios din Ungheni... Cica LVA ii zice... Sau Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri"...Si a fost o intalnire cu absolventii...Un moment cand iti aduci aminte de o perioada importanta in viata ta...Si a unei institutii...Deci...
Erau primii ani de independenta a republicutzii noastre... Eram mic si dornic de carte... Nu atat eu, cat parintzii mei. M-am nascut la Cornesti, unde am invatzat doua clase.. Prima si a treia... De a doua s-a hotarat ca nu am nevoie... Am ajuns odata cu independenta R.M. la Ungheni... Exact pe 27 august 1991 ne-am mutat la Ungheni. Am ajuns in clasa patra la Scoala nr.1. Era cea mai buna "scoala moldoveneasca" din Ungheni la acel moment. Dar asa mititel cum eram, stiam ca sor-mea a intrat la tocmai creatul liceu. Un cuvant straniu si foarte ciudat - liceu. Intelegeam ca e o institutie diferita, unde se face foarte multa carte, si cu totul altfel decat la o scoala simpla. Ca sa intri la acest nou creat liceu trebuia sa dai neaparat examen, si nu oricine putea intra. Sa intri cu pile??? Poate, dar erau anii in care idealurile erau cotate la cel mai inalt nivel. Stiu ca toata clasa 4-a am trait cu un gand maret. Sa intru la Liceu!!! Cat de mult o mai invidiam pe sor-mea.
Ei si o trecut anu si veni vara... Momentul advarului. Examen ca sa intri la Liceu. In clasa 5-a!!! Doamne cate emotii. Concurs mare, chiar foarte mare. Doua examene, la matematica si romana. Primul examen o fost limba romana, cu care nu ma impacam deloc, nu-mi placea... Si in consecinta - 7. Trist, si crud. Sansele mele erau minime de a mai intra la liceu. Visul meu era pe cale sa se spulbere. Dar sanse existau totusi. Trebuia sa iau la matematica nu mai putin de 9. Iar acasa lucrurile nu stateau mai bine. Eram pus in fata dilemei existentiale ale scolarului: "ori liceu, ori pascut oile la tara..." Am luat 9. Nu-mi venea a crede. Stiu ca am facut toate exercitiile, si stiusem. Dar tot nu ma asteptam, ca de obicei ca pot lua o nota mai mare. Drept ca matematica imi placea. Nu foarte mult, dar era ceva. Vai de mine si de mine.. Cata bucurie. Singur singurel am intrat la liceu. Visul se implinise. Clasa 5, a 6 erau fara profil... Eram mandri ca suntem a doua generatie din liceul abia creat venind direct din clasa 5. Dintr-a saptea am auzit ca se faceau profiluri. Am trecut la fizica matematica. Parca era mai aproape de ceea ce-mi placea. Si asa si a fost.
Multe amintiri ma leaga de acei ani, nebunii, prostii, rele si mai putin rele. Un lucru era sigur si sincer: respectul fata de institutia numita "liceu". Cata mandrie era sa spui ca invetzi la Liceu. Nu mai trebuia sa spui cum se cheama. Imi mai aduc aminte si de Olimpiade. Cata concurenta, lacrimi, emotzii. Extraordinar. Si ce profi... Dar la ei am sa mai revin...
Cu timpul insa lucrurile incepusera sa se schimbe ushor ushor. Simteam elevii ca avem personalitate, avem ganduri diferite, idei, insa nu aveam libertate. Ma rog, adolescenti. Vroiam concursuri, serate interesante, lucruri noi.. Nu stiu ce exact vroiam, insa vroiam o schimbare... Mai tineam minte primii ani de liceu... Generatiile mai mari tin minte... Tot timpul erau evenimente in liceu. Ba un concurs, ba o sceneta, ba o idee a elevilor ce era ascultata. Dar ceva nu mergea.. Cu siguranta. Rutina nu ne era pe plac. Si am gasit o forma de protest. Un PFL... O miscare naiva si sincera. Descifrarea e pur si simplu neoriginala: Partidul Fugatorilor de la Lectii. Cate idei, cate discutii, cate manifestatii am ticluit. Naivi si cruzi, insa ingenioshi si idealishti. Noua nu ne placea sistemul creat in liceu. Nu ne placea monotonia existenta, supushenia care ne era impusa de catre sistemul creat. Forma de protest era neoriginala - fuga de la lectii. Ceea ce pentru majoritatea insemna de fapt nu eschiva de la invatztura, ci de la relatia cu profii si sistemul instaurat acolo. Invatau membrii acestei miscari binishor. Aveam si premianti la olimpiade republicane printre noi. Si am fost taxatzi pentru asta. Profii se intrebau cine-s ashtea si convocatzi la director cu amenintzari cu securitatea. Un lucru obishnuit conducerii veshnice de acolo. Nu am patzit nimic, ba chiar nimic, pentru ca erau profesori cu personalitate care chiar ne-au invitat la dialog. Pentru ca in comparatzie cu unii au incercat sa inteleaga PFL si nu sa-l anihileze. Pentru ca erau profi de calitate. Anii au trecut, generatiile s-au schimbat, la fel si profesorii, insa PFL-ul a ramas in amintirea noastra in primul rand!!! Ca si de altfel minunatilor profesori care au plecat de la acest liceu...
Dar sa revin la mine.
Odata cu reforma invatamantului dintr-a noua iar trebuia sa schimbam profilurile, de fapt sa dam examene pentru clasa X-a cu fiecare profil in parte. Si iar am dat si am intrat. A fost mult mai simplu decat in clasa 5.
Am fost la fizica-matematica pana intr-a 11-a, moment cand la sfarsitul anului de studii, in aprilie, am fost invitat la Liceul Republican cu profil Sportiv, sectia fotbal. Aveam ocazia sa fac fotbal la un nivel mai inalt. Sincer nu am vrut, am spus ca fac de test o luna, pana terminclasa 11, si intr-a 12-a ma intorc la liceul meu drag. Pana la urma am ramas la Chisinau, unde am facut mult fotbal si putina carte. Normal, nu mai sunt absolvent al LVA. Nu mai am nici o legatura de acte cu sus-numitul liceu. Si e poate corect asa...
Insa am fost acum, deunazi la intalnirea cu absolventii... Din fosta clasa am venit vreo 7 persoane, destul de multzi as zice, privind la alte clase. Si am stat la concert, si am plecat...Pentru ca nu aveam cu cine ramane. Am avut 2 dirigintzi in liceu, si nici unul nu mai preda acolo, am avut o multime de profesori, dintre care ne-am intalnit cu 3. E adevarat ca tranzitzia i-a mai maturat de acolo, insa mai exist o explicatie cred. De fapt o shtiu, la fel cum o stiu si alti absolventzi din anii mai mari, care vin intr-un numar redus acolo. Pestele de la cap se impute. O regula valabila pentru acest liceu... Pentru ca ma intreb de ce anul acesta, promotia sarbatorita a anului 1996 a fost aproape inexistenta. Clasa 11-a B, pe care foarte bine o tin minte, a avut o minunata diriginta, o profesoara de exceptie, care a daruit acestui liceu nenumarate locuri premiante la olimpiade republicane de fizica, a educat multe generatii. E vorba de doaman Nina Banzari, care mi-a fost si mie diriginta. Dumneaei e in Ungheni. A lasat pedagogia, pentru afaceri. E vorba de tranzitzie, probleme personale si academice. Dar chiar nu putea fi invitata distinsa doamna macar sa-si vada fostii elevi??? Nu...
Si trist a fost. Pe multi, chiar pe foarte multzi absolventi mai mari i-am vazut in schimb la Patria. S-au dus sa se distreze, pentru ca asa e viata asta a noastra. Si au stat atat de putzin acolo...La liceul lor... Asta este...Si e trist si pacat.
Si am venit a doua oara la acest liceu la intlnirea cu absolventii, si parca imi spune creierashul ista al meu ca a fost ultima oara. Pentru ca nu mai vreu sa vin sa vad nishte mutre pe care nu le-am respctat niciodata, si care intr-un moment amenintau nishte elevi cu securitatea. Desteapta mutare, inspirata corectzie... Placute amintiri...La multi Ani promotzia 1996!!!
Erau primii ani de independenta a republicutzii noastre... Eram mic si dornic de carte... Nu atat eu, cat parintzii mei. M-am nascut la Cornesti, unde am invatzat doua clase.. Prima si a treia... De a doua s-a hotarat ca nu am nevoie... Am ajuns odata cu independenta R.M. la Ungheni... Exact pe 27 august 1991 ne-am mutat la Ungheni. Am ajuns in clasa patra la Scoala nr.1. Era cea mai buna "scoala moldoveneasca" din Ungheni la acel moment. Dar asa mititel cum eram, stiam ca sor-mea a intrat la tocmai creatul liceu. Un cuvant straniu si foarte ciudat - liceu. Intelegeam ca e o institutie diferita, unde se face foarte multa carte, si cu totul altfel decat la o scoala simpla. Ca sa intri la acest nou creat liceu trebuia sa dai neaparat examen, si nu oricine putea intra. Sa intri cu pile??? Poate, dar erau anii in care idealurile erau cotate la cel mai inalt nivel. Stiu ca toata clasa 4-a am trait cu un gand maret. Sa intru la Liceu!!! Cat de mult o mai invidiam pe sor-mea.
Ei si o trecut anu si veni vara... Momentul advarului. Examen ca sa intri la Liceu. In clasa 5-a!!! Doamne cate emotii. Concurs mare, chiar foarte mare. Doua examene, la matematica si romana. Primul examen o fost limba romana, cu care nu ma impacam deloc, nu-mi placea... Si in consecinta - 7. Trist, si crud. Sansele mele erau minime de a mai intra la liceu. Visul meu era pe cale sa se spulbere. Dar sanse existau totusi. Trebuia sa iau la matematica nu mai putin de 9. Iar acasa lucrurile nu stateau mai bine. Eram pus in fata dilemei existentiale ale scolarului: "ori liceu, ori pascut oile la tara..." Am luat 9. Nu-mi venea a crede. Stiu ca am facut toate exercitiile, si stiusem. Dar tot nu ma asteptam, ca de obicei ca pot lua o nota mai mare. Drept ca matematica imi placea. Nu foarte mult, dar era ceva. Vai de mine si de mine.. Cata bucurie. Singur singurel am intrat la liceu. Visul se implinise. Clasa 5, a 6 erau fara profil... Eram mandri ca suntem a doua generatie din liceul abia creat venind direct din clasa 5. Dintr-a saptea am auzit ca se faceau profiluri. Am trecut la fizica matematica. Parca era mai aproape de ceea ce-mi placea. Si asa si a fost.
Multe amintiri ma leaga de acei ani, nebunii, prostii, rele si mai putin rele. Un lucru era sigur si sincer: respectul fata de institutia numita "liceu". Cata mandrie era sa spui ca invetzi la Liceu. Nu mai trebuia sa spui cum se cheama. Imi mai aduc aminte si de Olimpiade. Cata concurenta, lacrimi, emotzii. Extraordinar. Si ce profi... Dar la ei am sa mai revin...
Cu timpul insa lucrurile incepusera sa se schimbe ushor ushor. Simteam elevii ca avem personalitate, avem ganduri diferite, idei, insa nu aveam libertate. Ma rog, adolescenti. Vroiam concursuri, serate interesante, lucruri noi.. Nu stiu ce exact vroiam, insa vroiam o schimbare... Mai tineam minte primii ani de liceu... Generatiile mai mari tin minte... Tot timpul erau evenimente in liceu. Ba un concurs, ba o sceneta, ba o idee a elevilor ce era ascultata. Dar ceva nu mergea.. Cu siguranta. Rutina nu ne era pe plac. Si am gasit o forma de protest. Un PFL... O miscare naiva si sincera. Descifrarea e pur si simplu neoriginala: Partidul Fugatorilor de la Lectii. Cate idei, cate discutii, cate manifestatii am ticluit. Naivi si cruzi, insa ingenioshi si idealishti. Noua nu ne placea sistemul creat in liceu. Nu ne placea monotonia existenta, supushenia care ne era impusa de catre sistemul creat. Forma de protest era neoriginala - fuga de la lectii. Ceea ce pentru majoritatea insemna de fapt nu eschiva de la invatztura, ci de la relatia cu profii si sistemul instaurat acolo. Invatau membrii acestei miscari binishor. Aveam si premianti la olimpiade republicane printre noi. Si am fost taxatzi pentru asta. Profii se intrebau cine-s ashtea si convocatzi la director cu amenintzari cu securitatea. Un lucru obishnuit conducerii veshnice de acolo. Nu am patzit nimic, ba chiar nimic, pentru ca erau profesori cu personalitate care chiar ne-au invitat la dialog. Pentru ca in comparatzie cu unii au incercat sa inteleaga PFL si nu sa-l anihileze. Pentru ca erau profi de calitate. Anii au trecut, generatiile s-au schimbat, la fel si profesorii, insa PFL-ul a ramas in amintirea noastra in primul rand!!! Ca si de altfel minunatilor profesori care au plecat de la acest liceu...
Dar sa revin la mine.
Odata cu reforma invatamantului dintr-a noua iar trebuia sa schimbam profilurile, de fapt sa dam examene pentru clasa X-a cu fiecare profil in parte. Si iar am dat si am intrat. A fost mult mai simplu decat in clasa 5.
Am fost la fizica-matematica pana intr-a 11-a, moment cand la sfarsitul anului de studii, in aprilie, am fost invitat la Liceul Republican cu profil Sportiv, sectia fotbal. Aveam ocazia sa fac fotbal la un nivel mai inalt. Sincer nu am vrut, am spus ca fac de test o luna, pana terminclasa 11, si intr-a 12-a ma intorc la liceul meu drag. Pana la urma am ramas la Chisinau, unde am facut mult fotbal si putina carte. Normal, nu mai sunt absolvent al LVA. Nu mai am nici o legatura de acte cu sus-numitul liceu. Si e poate corect asa...
Insa am fost acum, deunazi la intalnirea cu absolventii... Din fosta clasa am venit vreo 7 persoane, destul de multzi as zice, privind la alte clase. Si am stat la concert, si am plecat...Pentru ca nu aveam cu cine ramane. Am avut 2 dirigintzi in liceu, si nici unul nu mai preda acolo, am avut o multime de profesori, dintre care ne-am intalnit cu 3. E adevarat ca tranzitzia i-a mai maturat de acolo, insa mai exist o explicatie cred. De fapt o shtiu, la fel cum o stiu si alti absolventzi din anii mai mari, care vin intr-un numar redus acolo. Pestele de la cap se impute. O regula valabila pentru acest liceu... Pentru ca ma intreb de ce anul acesta, promotia sarbatorita a anului 1996 a fost aproape inexistenta. Clasa 11-a B, pe care foarte bine o tin minte, a avut o minunata diriginta, o profesoara de exceptie, care a daruit acestui liceu nenumarate locuri premiante la olimpiade republicane de fizica, a educat multe generatii. E vorba de doaman Nina Banzari, care mi-a fost si mie diriginta. Dumneaei e in Ungheni. A lasat pedagogia, pentru afaceri. E vorba de tranzitzie, probleme personale si academice. Dar chiar nu putea fi invitata distinsa doamna macar sa-si vada fostii elevi??? Nu...
Si trist a fost. Pe multi, chiar pe foarte multzi absolventi mai mari i-am vazut in schimb la Patria. S-au dus sa se distreze, pentru ca asa e viata asta a noastra. Si au stat atat de putzin acolo...La liceul lor... Asta este...Si e trist si pacat.
Si am venit a doua oara la acest liceu la intlnirea cu absolventii, si parca imi spune creierashul ista al meu ca a fost ultima oara. Pentru ca nu mai vreu sa vin sa vad nishte mutre pe care nu le-am respctat niciodata, si care intr-un moment amenintau nishte elevi cu securitatea. Desteapta mutare, inspirata corectzie... Placute amintiri...La multi Ani promotzia 1996!!!
Abia acum l-am citit. Imi pare rau ca nu l-am citit pana acum. Imi pare bine ca totushi l-am citit. Mersi mult, Cristi.
RăspundețiȘtergere