Postări

Se afișează postări din iulie, 2008

Înfrângere dureroasă pentru selecţionata jurnaliştilor

Imagine
Am debutat şi eu pentru selcţionata jurnaliştilor din Moldova. Marele eveniment a avut loc duminică la Vadul lui Vodă. Am jucat pe terenul de iarbă naturală împotriva satului Gura Căinarului. Iniţial am înţeles că vom avea ca adversari muncitori de pe la firma Rusnac Moldaqua sau cum îi mai zice. Ne-au venit vreo 20 de jucători, tinerei, agresivi şi plini de entuziasm. Fostul antrenor al Olimpiei Bălţi, Vasile Ganea, îi conducea de pe margine, iar în teren Alexandru Patroman, şi el un fost olimpic. La noi toţi jurnalişti, care cu burţi, care cu ani mai mulţi în spate, însă cu microbul în sânge. Prima repriză am jucat aproape la egal cu tinereii din nordul Moldovei (1:2). Într-a doua am obosit, şi am luat vreo 9 goluri. Subsemnatul a reuşit o dublă! Oricum m-am simţit bine. Mereu când joc pe un teren bun sunt bucuros şi super-mulţumit. Păcat de rezultatul mai puţin plăcut. Am văzut şi am simţit bătrânul Nistru, iar soarele cel mare m-a ars...Două zile de la marele eveniment încă mai por

Bucurie de familie

Imagine
Iată că în vâltoare evenimenteleor din cotidianul ista al meu, am uitat să anunţ un mare mare eveniment al neamului românesc de Jardan-i! Astfel, cel mai tânăr membru al familiei noastre şi-a făcut debutul în Divizia Naţională a Republicuţii noastre. Şi încă ce debut! În faţa Sheriff-ului. Au pierdut, logic şi firesc, însă mare bucurie pe capul nostru. Nunutzu, după cum îl alint, a jucat toate cele 90 de minute. În loc să mă uit la meci, mă uitam numai nu care cumva să mi-l schimbe... Altfel a jucat admirabil pentru cei 18 ani ai săi, a încercat cîte ceva, însă puţine i-au reuşit. Cert că debutul a fost întâmpinat cu fericire de a noastră familie, iar sâmbătă mergem la cel de-al doilea meci al său, cu Academia-UTM pe Dinamo de la 18.00. Am să fiu neapărat acolo şi tare fericit...Şi emoţionat!!! P.S. Am uitat să anunţ faptul că Ionuţ Jardan este legitimat la FC CSCA-Rapid Ghidighici! Imagine: www.fcmungheni.wordpress.com

Modelul Putin in Moldova

Un picuţ de expert în problemele internetosferei moldoveneşti, urmăresc îndeaproape ce se întâmplă cu "forumiştii" moldoveni chemaţi pe la Procuratură. Un caz tare ciudat şi tras din plin cu aţă albă. Lumea tace, iar cei ce vorbesc nu oferă prea multe detalii. Spaţiul virtual, considerat până mai ieri total intim, iată că dispare. Azi citesc pe un blog despre condamnarea unui blogger rus . E o premieră tristă, însă deloc surprinzătoare, dacă ne gândim la Putin şi regimul său. Da, s-a schimbat preşedintele la ruşi, nu şi regimul sau regulile. La noi bloggerii încă nu au fost luaţi la vizor pentru că nu are regimul de ce. Nu cred că am văzut vreun blog de-a dreptul incitant şi care ar provoca din plin regimul, iar dacă ar mai fi exemple, www.curaj.net (pe care eu nu prea-l consider a fi blog), impactul lor asupra societatii noastre e prea mic. Cel putin la nivel de trafic stam prost de tot. Cert e că avem precedent, iar regimul suflă în ceafă. Google analytics spune multe d

Jurnal de SSAJ: Sfârşit trist a unei poveşti frumoase

Imagine
Gata, s-a terminat. Dupa aproximtiv 10 luni de studii, am dat ieri ultimul test pntru Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism . Astăzi s-au terminat examinările. Nu am fost, pentru că de o lună am anumite obligaţii faţă de angajator. Am avut un an frumos la şcoală, multe evenimente, multă carte şi multă muncă. Totul într-un ritm rapid şi susţinut. Obositor pe alocuri, dar frumos. Am scris lucrări, am mers pe drumuri, am fost certaţi, însă mai mereu am adus ceva - un produs jurnalistic de bună calitate. Jurnalismul e frumos şi captivant! În aprilie am făcut un stagiu necesar pentru şcoală. A fost punctul de cotitură în scurta-mi carieră. După terminarea stagiului mi s-a propus un contract. Nu am putut să ratez o astfel de oportunitate şi am acceptat fără nicio reţinere. Aici cred că s-a pus capac pe şcoala mea. A trecut pe planul doi, dacă nu mai rău. Nu m-a mai motivat, nu m-a mai atras, totul a mers spre noul meu job , unde încă sunt la început şi încerc să mă descurc. Am uitat că şcoa

Jurnal de Euro 4: Viva Espana!!!

[e ultimul articol de pe la Expresul] Finala campionatului european de fotbal a fost previzibilă. Surprizele s-au oprit în semifinale, acolo unde Germania a învins greu Turcia, iar Spania i-a zdrobit pur şi simplu pe ruşi. În finală, Spania a arătat că e cea mai bună echipă de pe continent, dacă nu şi din lume. A arătat multă maturitate în joc, determinare, tehnică şi un excelent control al balonului. Să nu uităm şi de o apărare senzaţională şi un Cassilias în poartă fantastic. Germania a muncit, a încercat să construiască, să-şi impună stilul însă degeaba. Duminică, în finală, Spania nu putea fi învinsă. Nicio echipă din lume nu cred că ar fi putut să-i bată pe spanioli. Câteva episoade frumoase ale finalei: 1. Luis Aragones - antrenorul criticat de o Spanie întreagă pentru că nu l-a luat pe Raul la campionat a închis gurile tuturor criticilor săi. Foarte calm şi cu multă experienţă a mutat de fiecare dată decisiv. În meciul din semifinale l-a întrodus magistral încă din prima repriz