Ceva ce am scris pe cand eram in anul 4


Despre românul raţional

Omul este o fiinţă mai raţională decât putem noi să ne dăm seama.
După căderea regimurilor comuniste din Estul Europei, ca o cauză şi scuză a eşecurilor reformelor ni se dădea şi faptul precum oamenii noştri sunt nepregătiţi pentru schimbări majore. Mai grav, se mai zice că sunt proşti…

De acord cu ultima afirmaţie doar parţial. A vorbi despre prostia unui om înseamnă a vorbi despre incultura sa, despre slaba capacitate a lui de a gândi, despre nepregătirea lui intelectuală. Însă ceea ce ne deosebeşte fundamental pe noi oamenii de animale e tocmai faptul că suntem înzestraţi cu raţiune, cu capacitatea de a înţelege şi a ne exprima gândurile. Astfel pornim tot timpul cu un gând. Fie prost sau foarte prost. Fie deştept sau foarte deştept. Nu mai contează, sau puţin contează. Există deja unitatea fundamentală a existenţei umane – gândul. Iar acesta la rându-i provoacă stări diferite, de la euforie la depresii din cele mai crunte.

Iar ca să revenim la starea în care se găseşte poporul nostru, de pe ambele maluri a Prutului, să zici că sunt proşti, idioţi, imbecili, e foarte adevărat. Însă în sensul pur intelectual a cuvântului. Adică are o slabă sau foarte slabă pregătire teoretică sau intelectuală. Nu cred că în ţările spre care jinduim cu toţii proporţia prostiei faţă de deşteptăciune e mai mare sau total diferită. Ba chiar în folclorul intelectualităţii noastre circulă chiar bancuri despre imbecilitatea şi prostia occidentalilor. Iar unii chiar găsesc în asta un motiv al degradării ţării (sau ţărilor) noastre. Adică fiind ăia atât de proşti de nu pot număra, ne îngroapă, şi ne oprimă. Iar pe cine? Pe noi super deştepţii, super tarii, etc. etc. Cum? D-apoi ei au bani. Şi noi nu? Te-ai prins? Să nu mai zic de evrei, că ei conduc lumea. Evreii nu sunt proşti, însă au ei ce au cu poporul şi naţiunea română! Jidovii dracului…

Afirm tare şi răspicat, românul e un popor deştept, harnic, educat, etc. Mai spun că şi neamţul e deştept, harnic, educat, civilizat şi cum mai vreţi. Şi americanul tot acolo! Problema vine de la mentalitate cum ne place tot timpul să ne apărăm, mama ei de mentalitate. Ea e vina eşecurilor noastre. Românul nu e corupt, însă mentalitatea asta… Şi tot aşa.

Dacă asta înseamnă mentalitate apoi afirm că românul e cel mai egoist om de pe pământ. Uite domnule de câte ori se aude de cuvântul ţeapă. E ceea ce ne defineşte cel mai bine. Ai furat de la fratele tău, înseamnă că i-ai dat ţeapă. E rău că e fratele-tău. Dar dacă furi de la Clujeana, să zic, bă frate ce ţeapă le-ai tras, bravo mă, deştept băiat!!! Însă dacă ai mai furat de la stat, apoi chiar că eşti adevărat! Adică tot de la frate-tău, de la mama ta, sora ta, tatăl tău, etc. Ceea ce vreau să spun e că nu ne interesează nimic în afara unei ţepe!

Statul cred că suntem noi. Adică eu cu tine. Tu cu mine, cu părinţii tăi, cu fraţii, verii, etc. etc. Suntem toţi neamuri până la urmă. Iar cum voi fi eu, ce voi face eu pentru tine, pentru fratele meu, sora, mama, tata, verii, etc., aşa va fi şi statul. Iată de ce cel mai important lucru e să ne gândim la fiecare ce face pentru aproapele său. Asta e cea mai mare reformă care din păcate nu s-a făcut. Nici nu se face. Hai s-o facem noi.

Hai să ne gândim toţi, dar absolut toţi la asta. Eu îs cetăţean a Republicii Moldova. Însă eu fac parte din România. Iar România pentru mine e acel teritoriu locuit de români. Iar unde pe lume nu sunt români? Londra e românească, Washingtonul e românesc, chiar şi Kabulul sau Bagdadul e românesc. Uite ce ţară mare avem. Iar acolo unde sunt români sunt şi eu, şi tu, şi fratele tău şi sora ta. Părinţii şi buneii, verii şi nepoţii tot acolo sunt! Ce frumoasă ţară avem noi!

De ce vorbim de fraţii noştri din ţară şi din afara ei. Cum poate fi cineva fără ţară? Sau din afara ei?

Revenind la raţionalitatea omului de rând ceea ce vreau să spun eu, e faptul că toţi suntem deştepţi, culţi sau educaţi. Ceea ce ne deosebeşte în acest sens e faptul că eu de exemplu îs deştept, educat, cult în fotbal, tu eşti deştept, educat, cult în bucătărie, iar cel de acolo e deştept, educat, cult în cartier când bate pe cineva, sau fură de undeva. Însă aici nu se opreşte deşteptăciunea mea, eu mai am încă vreo trei-patru domenii unde îs deştept, educat, cult. Sunt sigur că şi tu, şi el la fel. Uite ce fericiţi suntem. Avem de unde alege. Astfel viaţa noastră nu este altceva decât o continuă alegere. Alegem tot timpul ceva unde suntem deştepţi. Uite şi raţionalitatea noastră. Toţi suntem raţionali. Păcat că nu o folosim. Aici e şi regretul meu…

Toţi avem un potenţial, însă nu îl folosim poate acolo unde e nevoie de el. Suntem atât de dezvoltaţi că putem face nu ştiu câte lucruri odată, putem să ne adaptăm în mare la orice situaţie, la orice problemă. Hai să ne adaptăm la mersul reformei. Hai frate eu să fiu deştept, cult, educat, la măturat, tu la citit, el să fie bun la numărat banii, etc. Şi în cazul în care am să mătur bine, tu vei citi bine ca să-mi spui de Dostoievski sau Tolstoi, iar el va număra bine ca să mă răsplătească pentru munca mea, şi tot aşa până la sfârşitul vieţii…sau reformei.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Expressul de Ungheni

Seattle - un oraș în care mi-ar plăcea să trăiesc

Cu Dragobetele pe voi toţi