Un articol de-al meu mai vechi: 020403-Tiraspol Mld-Ned 1-2, min. -5 Intonarea Imnului RM
O zi de aprile foarte frumoasă cu mult soare, un vânt plăcut de primăvară şi un lung drum până la Tiraspol, bârlogul lui smirnov, Mărăcuţă, Şevţov sau Antiufeev, nu ştiu cum să-i zic: doi în unul sau unul în doi. Eram să uit, Tiraspolul e şi „casa” Sheriff-ului. Avem ceva de văzut: Moldova –Olanda, meci frumos şi interesant, dar mai degrabă de văzut pe van Nisterlooy, Davids, de Boer, Kluivert & Co. Bineînţeles sunt curios să văd tot atât de lăudata bază sportivă a FC Shriff!
Ce înseamnă de fapt Sheriff? Mai mult decât un club de fotal, e o mare afacere, o mare spălătură de bani, o încercare de legitimare pe plan sportiv a unui regim corupt, separatist.
Sheriff=Oleg Smirnov (fiul lui Igor) + Guşan (fostul sherif, pardon, şef a poliţiei din Tiraspol). Care e şeriful totuşi? Cred că al doilea, DEX-ul oferă o explicaţie:
Şerif- guvernator sau şef de comunitate religioasă în unele ţări musulmane.
Dacă nu luăm în seamă religia, de la sine înţeles că pentru „sheriffi” nu există vreun Dumnezeu, atunci şerif-ul îl desemnează şi pe primul!
Şi totuşi ce este Sheriff-ul? Bani, mulţi bani şi foarte mulţi bani. De unde? Să nu dau verdicte, nu am dovezi, nu pot dovedi nimic, nu pot acuza!
Să facem un raţionament! Pe partea stângă a Nistrului se află dislocată armata a XIV-a URSS-ului, mai nou a Rusiei, a Moskovei! Cel care a fost, este şi va fi numărul unu în capitala Imperiului nu e prost, el ştie cel mai bine ce înseamnă prezenţa unei armate dotată cu foarte mult armament:” dacă nu ajută, apoi cu siguranţă nu strică”! Kalaşnicov-ul nu e pretenţios, nu are nevoie de mâncare sau căldură! Lui Kalaşnicov, inginerul, cică-i pare rău că a creat o armă atât de performantă care ucide. Fără să vrea a pus bazele unei afaceri monstruoase şi extrem de profitabile!!!
Mai zice lumea că mai au Sherifii şi afaceri „mai legale”, ca să nu le zic altfel: comerţul cu ţigări, câteva supermarketuri, staţii de petrol, televiziune prin cablu, etc. Însă adevărata afacere legală, o constituie fotbalul. În mileniul trei fotbalul a încetat să mai reprezinte un gen anume de sport. E o afacere, şi una care implică multe costuri, însă şi beneficiile sunt pe măsură!!! Iar pentru „separatişti” costurile înseamnă bani, iar beneficiul e unul: recunoaşterea RMN-ului pe arena internaţională!
Revin la istorioara mea. Plecând spre RMN, pe lângă faptul că voi vedea un meci de fotbal, şi o mare echipă, ma gândeam că în sfârşit voi putea să văd Tiraspolul. N-a fost să fie. Complexul sportiv „Sheriff” fiind plasat exact la intrarea în urbea rebelă. Oricum, mă consolez cu Benderul (ce tare mi-aş dori să-i zic Tighina). Mi-am luat şi un aparat foto, că deh!, nu în fiecare zi ţi-i dat să vezi atâtea grozăvii într-o zi! Trebuie să am neapărat şi paşaportul, că ajung într-o altă „ţară”. Drumul de la Chişinău la Bender e plin de poliţişti moldoveni, de-ai noştri, mai departe de-ai lor. Nici nu ştiu exact dacă îs poliţişti. La ei am impresia că nu prea există diferenţă între poliţişti şi militari!
Ajungem la colina de la intrarea în… Tighina. Îmbulzeală mare, mulţi oameni în uniforme de-a lor. Cică ei reprezintă legea. Mă întreb de-a cui o fi şi legea asta! De-a lor!!! După un control de rutină ajungem în sfârşit în „ţara tuturor posibilităţilor”- RMN!!!
Am mai fost demult la Bender, şi de foarte multe ori. Revin acum după vreo 3 ani. Tot timpul aceeaşi senzaţie: sur, cenuşiu, maro, gri, etc. Nici o schimbare, nici nu ştiu dacă de vreo 10 ani s-a mai schimbat ceva! Blocuri cenuşii, lume puţină pe străzi, multe uniforme. Totuşi ceva modificări sunt sesizabile. Au apărut ceva marcaje pe drumuri, bordurile şi gardurile vopsite, curăţenie, totul pregătit pentru marele eveniment! Ai crede că e Olimpiadă la Tiraspol, şi nu un simplu meci de fotbal.
Un sens giratoriu, un indicator spre Tiraspol, şi suntem în faţa unui pod străjuit feroce de un tanc sovietic. Pe o parte şi alta a podului o puzderie de steaguri roşu-verde. Partea stângă a Nistrului e şi mai puţin prietenoasă. Trecem prin Parcani. Se zice că aici sunt cei mai mulţi puşcăriaşi pe metru pătrat din lume!!! Mai departe e complexul!
E superb! E minunat! E modern! Un contrast izbitor faşă de ceea ce vezi primprejur! Din nou mulţi miliţieni amărâţi, îmbrăcaţi impecabil, pantofii lucesc… Organizarea e la cel mai înalt nivel! Tribune comode, nişte mini-baruri, în care surprinzător se vinde bere, şi un gazon excelent! În România nu există aşa ceva!
Am venit printre primii. La peluza unde am biletul mai sunt vreo doi oameni şi poliţişti de 20, 30 ori mai mulţi. Începe lumea să se adune. Limba e aceeaşi - rusa!!! Ies echipele de la vestiare pentru încălzire, nici o agitaţie. E liniştea dinaintea furtunii…
Apar echipele. Înainte de începerea meciului intonarea imnurilor. A fost poate unicul moment de luat în seamă în seara aceasta! Pentru prima dată de după mini-războiul civil din 92 s-a intonat imnul Republicii Moldova în Tiraspol. Surprinzător, nimeni nu fluieră, însă se simte o încordare! Ce mare mi-i regretul că nu e „Deşteaptă-te Române”…După asta a început să se audă din tribune şi ceva română.
Îmi pare rău. Îmi pare rău că nu am luat cu mine un tricolor românesc. Mai ales când cu vreo 15 minute înaintea începerii meciului la tribuna a doua apare un tânăr înfăşurat într-un tricolor. Culmea - e singur. Mândru trece prin faţa poliţiştilor, şi se aşează cuminte la locul lui. Mă înfioară un sentiment de bucurie, de mândrie şi în acelaşi timp de …ruşine. Au mai apărut mai apoi câteva, însă foarte puţine…
Cred că erau mai multe bicoloruri transnistrene. La peluza din faţa mea o galerie transnistreană arborează un bicolor destul de mare! Mă uit în stânga, în dreapta, unii scrâşnesc, alţii exultă. De fapt asta a caracterizat peluza tot meciul! Nimeni parcă nu a venit să susţină Moldova. Au venit oamenii să vadă fotbal!
Ce înseamnă de fapt Sheriff? Mai mult decât un club de fotal, e o mare afacere, o mare spălătură de bani, o încercare de legitimare pe plan sportiv a unui regim corupt, separatist.
Sheriff=Oleg Smirnov (fiul lui Igor) + Guşan (fostul sherif, pardon, şef a poliţiei din Tiraspol). Care e şeriful totuşi? Cred că al doilea, DEX-ul oferă o explicaţie:
Şerif- guvernator sau şef de comunitate religioasă în unele ţări musulmane.
Dacă nu luăm în seamă religia, de la sine înţeles că pentru „sheriffi” nu există vreun Dumnezeu, atunci şerif-ul îl desemnează şi pe primul!
Şi totuşi ce este Sheriff-ul? Bani, mulţi bani şi foarte mulţi bani. De unde? Să nu dau verdicte, nu am dovezi, nu pot dovedi nimic, nu pot acuza!
Să facem un raţionament! Pe partea stângă a Nistrului se află dislocată armata a XIV-a URSS-ului, mai nou a Rusiei, a Moskovei! Cel care a fost, este şi va fi numărul unu în capitala Imperiului nu e prost, el ştie cel mai bine ce înseamnă prezenţa unei armate dotată cu foarte mult armament:” dacă nu ajută, apoi cu siguranţă nu strică”! Kalaşnicov-ul nu e pretenţios, nu are nevoie de mâncare sau căldură! Lui Kalaşnicov, inginerul, cică-i pare rău că a creat o armă atât de performantă care ucide. Fără să vrea a pus bazele unei afaceri monstruoase şi extrem de profitabile!!!
Mai zice lumea că mai au Sherifii şi afaceri „mai legale”, ca să nu le zic altfel: comerţul cu ţigări, câteva supermarketuri, staţii de petrol, televiziune prin cablu, etc. Însă adevărata afacere legală, o constituie fotbalul. În mileniul trei fotbalul a încetat să mai reprezinte un gen anume de sport. E o afacere, şi una care implică multe costuri, însă şi beneficiile sunt pe măsură!!! Iar pentru „separatişti” costurile înseamnă bani, iar beneficiul e unul: recunoaşterea RMN-ului pe arena internaţională!
Revin la istorioara mea. Plecând spre RMN, pe lângă faptul că voi vedea un meci de fotbal, şi o mare echipă, ma gândeam că în sfârşit voi putea să văd Tiraspolul. N-a fost să fie. Complexul sportiv „Sheriff” fiind plasat exact la intrarea în urbea rebelă. Oricum, mă consolez cu Benderul (ce tare mi-aş dori să-i zic Tighina). Mi-am luat şi un aparat foto, că deh!, nu în fiecare zi ţi-i dat să vezi atâtea grozăvii într-o zi! Trebuie să am neapărat şi paşaportul, că ajung într-o altă „ţară”. Drumul de la Chişinău la Bender e plin de poliţişti moldoveni, de-ai noştri, mai departe de-ai lor. Nici nu ştiu exact dacă îs poliţişti. La ei am impresia că nu prea există diferenţă între poliţişti şi militari!
Ajungem la colina de la intrarea în… Tighina. Îmbulzeală mare, mulţi oameni în uniforme de-a lor. Cică ei reprezintă legea. Mă întreb de-a cui o fi şi legea asta! De-a lor!!! După un control de rutină ajungem în sfârşit în „ţara tuturor posibilităţilor”- RMN!!!
Am mai fost demult la Bender, şi de foarte multe ori. Revin acum după vreo 3 ani. Tot timpul aceeaşi senzaţie: sur, cenuşiu, maro, gri, etc. Nici o schimbare, nici nu ştiu dacă de vreo 10 ani s-a mai schimbat ceva! Blocuri cenuşii, lume puţină pe străzi, multe uniforme. Totuşi ceva modificări sunt sesizabile. Au apărut ceva marcaje pe drumuri, bordurile şi gardurile vopsite, curăţenie, totul pregătit pentru marele eveniment! Ai crede că e Olimpiadă la Tiraspol, şi nu un simplu meci de fotbal.
Un sens giratoriu, un indicator spre Tiraspol, şi suntem în faţa unui pod străjuit feroce de un tanc sovietic. Pe o parte şi alta a podului o puzderie de steaguri roşu-verde. Partea stângă a Nistrului e şi mai puţin prietenoasă. Trecem prin Parcani. Se zice că aici sunt cei mai mulţi puşcăriaşi pe metru pătrat din lume!!! Mai departe e complexul!
E superb! E minunat! E modern! Un contrast izbitor faşă de ceea ce vezi primprejur! Din nou mulţi miliţieni amărâţi, îmbrăcaţi impecabil, pantofii lucesc… Organizarea e la cel mai înalt nivel! Tribune comode, nişte mini-baruri, în care surprinzător se vinde bere, şi un gazon excelent! În România nu există aşa ceva!
Am venit printre primii. La peluza unde am biletul mai sunt vreo doi oameni şi poliţişti de 20, 30 ori mai mulţi. Începe lumea să se adune. Limba e aceeaşi - rusa!!! Ies echipele de la vestiare pentru încălzire, nici o agitaţie. E liniştea dinaintea furtunii…
Apar echipele. Înainte de începerea meciului intonarea imnurilor. A fost poate unicul moment de luat în seamă în seara aceasta! Pentru prima dată de după mini-războiul civil din 92 s-a intonat imnul Republicii Moldova în Tiraspol. Surprinzător, nimeni nu fluieră, însă se simte o încordare! Ce mare mi-i regretul că nu e „Deşteaptă-te Române”…După asta a început să se audă din tribune şi ceva română.
Îmi pare rău. Îmi pare rău că nu am luat cu mine un tricolor românesc. Mai ales când cu vreo 15 minute înaintea începerii meciului la tribuna a doua apare un tânăr înfăşurat într-un tricolor. Culmea - e singur. Mândru trece prin faţa poliţiştilor, şi se aşează cuminte la locul lui. Mă înfioară un sentiment de bucurie, de mândrie şi în acelaşi timp de …ruşine. Au mai apărut mai apoi câteva, însă foarte puţine…
Cred că erau mai multe bicoloruri transnistrene. La peluza din faţa mea o galerie transnistreană arborează un bicolor destul de mare! Mă uit în stânga, în dreapta, unii scrâşnesc, alţii exultă. De fapt asta a caracterizat peluza tot meciul! Nimeni parcă nu a venit să susţină Moldova. Au venit oamenii să vadă fotbal!
Comentarii
Trimiteți un comentariu