Victor Mihalachi: „Vreau să fiu cel puţin o dată campion olimpic...”

La masa rotundă a sportivilor originari din Ungheni am avut fericitul prilej de a-l întâlni pe Victor Mihalachi. Un nou intrat în comunitatea sportivă ungheneană şi nu numai. Vara aceasta, la Campionatele Mondiale de Caiac-Canoe ce s-au desfăşurat la Brno, Cehia, sportivul originar din Floriţoaia Veche a ocupat locul I la proba de 500 de metri dublu. Din păcate, performanţa sportivului unghenean nu a fost apreciată la justa valoare în Moldova, astfel încât de acum încolo va apăra culorile României la competiţiile internaţionale. Citiţi în continuare un interviu acordat Expresului de Ungheni de campionul mondial de tineret la kaiak-canoe.

Victor, cum ţi s-a părut gala sportivilor din Ungheni?

Mi-a plăcut mult. Cel puţin acasă am fost primit mult mai bine decât la Chişinău. De fapt la Chişinău nu am avut parte de nicio primire. A fost frumos şi ţin să le mulţumesc organizatorilor pentru această minunată festivitate.

Victor, povesteste-ne despre tine şi sportul pe care îl practici. Cum a început totul?

Dragostea faţă de sport, de kaiak-canoe în special, mi se trage de la tatăl meu. El s-a antrenat cândva tot la această disciplină la liceul Sportiv din Chişinău. Cînd eram mic, nu mai ţin minte exact, prin clasa a doua sau a treia am venit la Ungheni să mă înscriu la secţia de dansuri. Nu mi-a plăcut. Atunci mi-am zis să merg şi eu la kaiak-canoe. Vroiam măcar să mă învăţ a înota. Am fost la domnul Fili de la Şcola sportivă din Ungheni, care se cunoştea foarte bine cu tatăl meu. După aceasta am văzut olimpiada din 1996 de la Atlanta unde sportivii moldoveni în frunte cu Nicolae Juravschi au ocupat locul doi la această probă. Atunci am hotărât că voi face kaiak-canoe.

Ce s-a întâmplat mai departe?

În clasa a VI-a am plecat la Chişinău, la Liceul Republican Sportiv cu Profil Sportiv. A fost foarte greu atât pentru mine, cât mai ales pentru părinţii mei. Am dat examenele şi am fost admis fără nicio problemă. Am început antrenamentele, să particip la diverse competiţii, nimic deosebit. Acum 3 ani, însă, trebuia să mergem la un festival olimpic în Italia. S-a făcut o preselecţie şi eu i-am cîştigat pe toţi şi trebuia să merg acolo. Însă, antrenorul de la liceu l-a pus în listă pe un alt băiat, care îi era nepot sau nu mai ştiu eu ce fel de rude cu el. În urma acestui caz, împreună cu alţi doi colegi, originari din Orhei am hotărât să plec de acolo. Atunci mă gîndeam chiar să abandonez acest sport, pentru că oricît de bine concuram, tot eram dat la o parte. Totuşi nu ne-am lăsat bătuţi şi ne-am mutat la Liceul Municpal cu Profil Sportiv. Mă gândeam, împreună cu colegii mei să plecăm în România. Din păcate nu aveam bani, era destul de complicat, mai ales că nu ştiam pe nimeni acolo. Astfel că am hotărît să ne antrenăm de sine stătător în Moldova.

S-au schimbat cumva lucrurile la Liceul Sportiv Municipal?

Nu foarte mult. Cel puţin nu eram încurcaţi să facem ceea ce ne plăcea. Antrenorul pe care îl aveam nu prea se ocupa de noi, cred că avea alte treburi mai importante. Împreună cu noii mei colegi mei am început să ne antrenăm foarte serios. Căutam pe internet toate informaţiile privitor la Kaiak-Canoe. Eu chiar am inventat un stil propriu al meu. Am muncit mult la forţă fizică şi la rezistenţă. Alergam crosuri, mergeam la sală de forţă, foarte foarte multă muncă. O perioadă foarte agitată, însă frumoasă.


Ştiu că sportivii, mai ales cei de performanţă sunt supuşi unor eforturi suplimentare ceea ce duce la riscul apariţiei traumelor. Ai avut parte de astfel de momente?

Din păcate, acum un an şi ceva am avut o perioadă foarte dificilă în viaţă. M-am îmbolnăvit, am stat vreo două luni în spital şi chiar am fost operat de două ori. În acele momente mă gîndeam că nu am să mai pot face vreodată sport. Ei uite, Slavă Domnului au trecut toate cu bine şi acum privesc cu foarte multă încredere spre viitor.

Ştiu că echipamentul sportiv pentru sportul pe care îl practici e foarte scump. Cum te-ai descurcat?

Tot ce am făcut pînă acum în acest sport îi datorez tatălui meu. Echipamentul într-adevăr e foarte scump. Spre exemplu, vîsla cu care mă antrenez şi particip la competiţii costă 460 de euro, şi se rupe relativ des. Barca e adusă din Polonia şi costă alte 2000 de euro. Totul mi-a fost asigurat de tatăl meu. La noi în Moldova statul nu investeşte deloc în sportivi. La mine tatăl investeşte în mine. Mergea în străinătate la muncă doar ca să poată să-mi asigure echipamentul, antrenamentele şi participarea la competiţii. Dacă nu era tatăl meu şi ajutorul lui, nu cred că mai ajungeam acolo unde sunt. La fel stau lucrurile şi cu colegul meu, Hariton Ivanov cu care am devenit campioni mondiali.

Care îţi sunt planurile pe viitor?

Am participat vara aceasta la Campionatul României pentru tineri şi juniori. Acolo am ocupat locul II. Reprezentanţii clubului Ministerului de Interne din România, Dinamo, deîndată ne-au remarcat şi ne-au propus să ne legitimăm la ei. Ne spuneau că ne plătesc cantonamentele, plus o îndemnizaţie în bani, doar ca să fim legitimaţi la ei. Din păcate nu am putut da curs invitaţiei lor pe moment, pentru că între timp trebuia să dau Bacalaureatul.

Să înţeleg că nu mai mergeţi în România?

Nu. Dimpotrivă. Românii nu s-au lăsat bătuţi şi ne-au invitat să participăm la selecţia naţională pentru echipa de tineret a României la kaiak-canoe. Împreună cu colegul meu, Hariton Ivanov, i-am bătut pe toţi, astfel încât suntem la moment primii în România în lotul pentru tineret la proba noastră favorită, cea de 500 de metri. Normal, ni s-a propus să concurăm pentru ei, lucru pe care l-am acceptat fără nicio reţinere. Marţi, (dicuţia noastră cu Victor a avut loc Duminică, 11 noiembrie), mergem la Bucureşti în cantonament. Voi fi antrenat de Florin Popescu, fost campion olimpic, multiplu campion mondial şi european la kaiak-canoe. Mi se asigură toate condiţiile necesare pentru performanţă plus o îndemnizaţie lunară demnă de luat în seamă. De acum s-a terminat cu investiţiile de la tata (zîmbeşte către tatăl său).

Şi nu-ţi pare rău că părăseşti Moldova? Că nu o să participi pentru Moldova?

Ştiţi, dacă rămîn în Moldova risc să nu mai progresez. De la 16 ani noi numai avem nicio concurenţă în Moldova, îi batem atît pe seniori, cît şi pe juniori, pe toţi. Am avut o discuţie cu dl Juravschi, preşedintele Comitetului Olimpic Moldovenesc. Mi s-a propus să semnez un contract cu federaţia de profil, dar am refuzat. Aici în Moldova nu am condiţii să progresez! În România am reuşit să-i bat pe toţi la categoria tineret, 18-23 de ani, d-apoi Moldova. Să nu să se supere nimeni, dar în Moldova eu nu o să am niciun viitor în acest sport.

Victor, spre ce tinzi tu în cariera ta sportivă?

(Victor foarte calm şi stăpîn pe sine mi-a răspuns)
VM Campion olimpic! Cel puţin o dată!