Blogosfera = Societate?



Lumea pe la vecini, de unde mă inspir adesea, dar şi mă formez şi m-am format, discută precum că bloggerii ar fi mult aşteptata societate civilă. Intraţi şi vedeţi depsre ce e vorba.

Noi în general nu cred că avem vreun fel de societate civilă în MD. De fapt mi-i greu să înţeleg despre ce e vorba. ONG-urile nu fac decât să absoarbe banii din străinătăţuri, un lucru de altfel pe care nu am să-l condamn vreodată. Bine fac! Oricum ceva folos o să iasă din toate trainingurile şi seminariile pe care le au. Dar e puţin, nu-i aşa? Societatea noastră are nevoie de mai mult. Are nevoie să fie informată ca lumea. "Unul dintre rolurile mass-media este de a educa lumea", a spus Igor Boţan într-o întîlnire cu studenţii de la SSAJ.

Eu aş crede că suntem într-o ofensivă a blogosferei în toate domeniile. Nu cred că e nevoie ca blogurile să înlocuiască ceva, dimpotrivă el contribuie şi ajută la dezvoltarea altor chestiuţe de la societatea civilă, la cea politică, informaţionalăp sau oricum doriţi. Şi da, eu cred cu tărie că blogurile sunt o sursă de informare. Şi încă una bună! Mai ales cu google readerul care te ajută să citeşti şi să alegi.

De exemplu, acolo unde fac practica, am făcut timp de două zile ştiri despre un filmuleţ nevinovat apărut pe blogul lui Pavel Ciorici. E un exemplu pe care îl am acum la îndemână. Sunt sigur că nu este unic. Şi suntem abia la început. Aşadar, happy blogging!!

Imagine: http://blog.blogosfera.md/files/2007/10/blogosfera_md-flat.png

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Expressul de Ungheni

Cu Dragobetele pe voi toţi

Răzvan Cociş, U Cluj şi subsemnatul...