Jurnal de week-end: Cetatea Tighina şi Transnistria!



Vineri am lăsat baltă practica, calculatoarele şi internetul şi am mers la fotbal. Aveam meci la Bender, sau Tighina. Nu am mai fost prin acele părţi de un an şi ceva. Eram curios, oare cum ar arăta bucata asta disputată.

Am trecut ca prin unt prin vama de la Tighina. Foarte atenţi, liniştiţi şi chiar drăguţi transnistrenii. Cred că e o iluzie, sau mai exact o întâmplare. Oare ce-o fi cu ei. De obicei multe întrebări, verificări, liste, documente. Acum, nimic. Ciudat...

În rest aceeaşi imagine de Transnistria: lume puţină, rămăşiţe sovietice peste tot, rusă multă şi priviri grele. Parcă acum mi s-a părut mult mai săracă. Faţă de Chişinău arată cam trist.

M-au uimit preţurile la alimente, cam cu 30% mai ieftin ca la noi. Nu am mai văzut răutatea şi dispreţul acestora faţă de orice vine din dreapta Nistrului.

Acelaşi lucru l-am remarcat şi sâmbătă când am fost la Tiraspol de această dată.
După aceste relative "surprize" mi-am adus aminte de tovărăşul şi reîntregirea ţării. Nici nu mai ştii. Mai merg şi sâmbăta care vine în Transnistria. De data aceasta la Sheriff. Să-i vedem...:)

De treci podul peste Nistru dinspre Parcani sau Tiraspol, se vede ca în palmă frumuseţea de cetete a Tighinei. Superb de dureroasă priveliştea. Cetatea e foarte, foarte frumoasă. Şi e a noastră. Nu mă interesează Tiraspolul. Am nevoie de Tighina!!! Si apropo, anul acesta vechea urbe romaneasca de la malul Nistrului implineşte 600 de ani. De unde ruşi prin Moldova la 1408???

Sursa imagine: http://www.moldova.110mb.com/images/g03/tg/tighina02.jpg

Comentarii

  1. mai stii, paote ati avut si voi norocul peste cativa vamesi un pic mai cititi. cat despre tighina, nu am fost prin regiune nici macar la 50km distanta, iar descrierea pe care ai facuto mi-a trezit un interes enorm sa vad si eu vechiul avanpost al Tarii Moldovai.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim08:44

    da ce informatie superrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Expressul de Ungheni

Cu Dragobetele pe voi toţi

Răzvan Cociş, U Cluj şi subsemnatul...